Întruchiparea puterii de a face față provocărilor, de a depăși obstacolele și de a cuceri imposibilul o face felul în care rămâi motivat!
Iată câteva idei despre cum să rămâi motivat indiferent de provocări:

- Stabilește-ți un obiectiv major și urmează drumul spre împlinirea lui: acest drum este format din obiective mai mici care merg în mai multe direcții. Când înveți să îndeplinești aceste mici obiective vei fi motivat să realizezi obiectivul major.
- Termină ceea ce ai început, un proiect pe jumătate terminat nu este de folos nimănui. Renunțarea poate deveni un obicei fără să-ți dai seama. Dezvoltă-ți obiceiul de a termina orice proiect pe care-l începi.
- Stai aproape de cei care au aceeași atitudine ca și tine, sprijinul reciproc este un factor motivațional puternic. S-a demonstrat că tindem să îmbrățișăm atitudinea pe care o au cinci dintre cei mai buni prieteni ai noștri. Dacă ei sunt prieteni ai eșecului, ai renunțării, ai amânării la fel vom deveni și noi, dacă ei au atitudine de învingători așa vom fi și noi.
- Învață să înveți, dependența față de cunoștințele celorlalți este un proces care ne consumă tot timpul. Oamenii au abilitatea de a fi autodidacți. De fapt, atunci când vom fi învățat arta autoeducării vom descoperi sau chiar vom crea oportunitatea de a găsi succesul dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale noastre.
- Armonizează talentul cu interesele, talentul creează motivația. motivația creează perseverența iar perseverența ne conduce la realizarea obiectivelor.
- Crește nivelul de cunoștințe despre ceea ce te inspiră, cu cât știi mai mult despre un subiect cu atât mai mult vei vrea să înveți despre el.
- Riscă! Eșecul și faptul că ai puterea să o iei de la capăt sunt factori motivaționali, eșecul este un bun instrument de învățare. Nimeni nu a reușit ceva măreț fără să greșească mai întâi.
Cât timp rămâi motivat vei reuși să-ți trăiești visurile nu doar să le visezi!


Mă bucur de fiecare data când am ocazia să înțeleg câte ceva și să învăț de la cei care au reușit!