„Fructul fructelor”, „regele fructelor” sau „fructul fericirii”, cum mai este numit fructul de mango, este cel mai popular fruct din lume, existând în aproape o mie de soiuri, în dimensiuni de la cele mai mici, până la cele mai mari de un kilogram. Este un fruct delicios cu o aromă unică care diferă prin formă și culoare de la soi la soi. Fructul de mango se consumă în stare proaspătă mai mult decât orice alt fruct din lume.
„Mangifera indica”, pe numele său latin, are rădăcini adânc înfipte în pământ, iar frunzele sale nu se usucă niciodată, fiind veșnic verzi. El se poate dezvolta până la 30 de metri înălțime, fiind mare și stufos, iar florile sale au un miros foarte puternic, asemănător cu cel al florilor de crin. Frunzele sunt roșiatice când sunt tinere și verzi la maturitate, aducând oarecum cu cele de piersic. Fructele de mango capătă o culoare portocaliu-roșiatică atunci când sunt coapte, fiind dulci și foarte aromate. Pomii de mango sunt longevivi, foarte generoși.
Fructul are o mărime variabilă cuprinsă între 10-25 cm lungime, 7-12 cm în diametru și poate cântări până la 2,5 kg. Copt, este divers colorat, de la galben, portocaliu, până la roșu aprins, iar gustul său este dulce, distinct, undeva între cel al piersicii şi al ananasului.
Bogat în numeroase elemente nutritive și minerale, cu gustul și forma sa unică, mango-ul este larg recunoscut şi apreciat.
Ce beneficii are pentru sănătate consumul de mango?
· Ajută la menținerea vederii– vitamina A, prezentă sub forma betacarotenului, şi zeaxantina ajută la menținerea sănătății pielii şi ochilor.
· Reglează nivelul de glucoză din sânge – fibrele conţinute ajută la menţinerea unui nivel scăzut al glucozei, prevenind astfel diabetul.
· Sprijină sănătatea tractului digestiv – datorită cantităţii mari de apă şi fibre, ajută la prevenirea constipației şi la păstrarea unui tract digestiv sănătos. Deopotrivă, enzimele digestive ce descompun proteinele ajută la facilitarea digestiei.
· Întărește imunitate – fibrele dietetice prebiotice prezente în mango încurajează dezvoltarea bacteriilor benefice pentru organism. De asemenea, acidul galic şi vitamina C protejează organismul de virusuri și întăresc sistemul imunitar.
Unii cercetători susțin că acidul galic ajută și pentru a crește activitatea anti îmbătrânire și are un potențial ridicat împotriva îmbătrânirii cutanate!
· Previne oboseala şi insomnia – o dietă ce presupune consumul de mango ajută la prevenirea oboselii nervoase. Enzimele ce intră în componența fructului acţionează asupra sistemului nervos, prevenind astfel insomnia şi senzaţia de oboseală.
· Normalizează tensiunea arterială – potasiul este un element important ce ajută la menţinerea unei tensiuni arteriale normale şi la normalizarea bătăilor inimii.

· Reduce riscul de cancer – antioxidanții ajută la prevenirea cancerului la sân şi a celui de colon. Mai mult, studiile au descoperit că flavonoide precum alfacarotenul, betacarotenul şi betacriptoxantina previn dezvoltarea celulelor canceroase.
· Reduce riscul de astm – persoanele ce consumă nutrienți precum betacaroten au șanse mai mici de a dezvolta astm.
· Ajută la formarea colagenului – vitamina C contribuie la stimularea producerii colagenului, important pentru sănătatea pielii.
· Menține alcalinitatea organismului – datorită acizilor prezenți în acesta, precum acidul tartric, acidul citric şi acidul malic, poate ajuta la menținerea rezervei alcaline a organismului
Cum altfel am putea să ne bucurăm de această bogăție oferită de fructul mango dacă nu în această combinație unică care unește proprietățile miraculoase ale plantei de Aloe Vera și pireul de mango!
Dacă încă nu ați consumat acest produs, nu știți ce pierdeți dar îl puteți comanda aici:
Dacă îl aveți în dieta voastră zilnică vă felicit pentru alegere!
Vă doresc să vă bucurați de gustul aloe mango care aduce vara la tine acasă indiferent de anotimp!




